Creșteri ale producției de lapte pentru consum în 2020 în contextul pandemiei Covid19 necesită adoptarea de măsuri suplimentare de verificare si testare a calitații în industria lactatelor
Datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică pentru primele 6 luni din 2020 relevă că România a înregistrat creșteri ale producției de lapte pentru consum – cu 20.333 tone (+12,5%) față de perioada similar anului 2019.
Dar și segmentele din industria lactatelor au înregistrat creșteri ale producției: la unt cu 927 tone (+17,6%), pentru lapte acidulat (lapte bătut , iaurt şi alte produse lactate similare) – cu 3.134 tone (+2,8%) şi brânzeturi – cu 649 tone (+1,3%).
Aceste date surprind în contexul crizei COVID-19 şi al măsurilor restrictive luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă şi apoi a stării de alertă din care nu se prevede o ieșire nici în următoarele luni.
Odată cu creșterea producției de lapte se pune problema unei monitorizări mai eficiente a calității acestuia în laboratoarele producătorilor.
În ultimii ani, metodele de testare a laptelui crud au evoluat atât de mult încât putem să prezicem și să luăm măsuri preventive, în loc să rezolvăm doar problemele de calitate a laptelui colectat.
Fermierii si producătorii știu că vacile sănătoase vor produce lapte cu o cantitate mică de celule albe din sânge, numite celule somatice. Dacă vacile au o infecție, cum ar fi mastita, care este cea mai frecventă boală la bovinele de lapte, inflamația va determina creșterea numărului de globule albe din sânge, provocând bacterii.
Primul instrument analitic care a detectat numărul de celule somatice a fost Fossomatic, dezvoltat de compania daneza FOSS. Dezvoltat în 1976, instrumentul a permis fermierilor să monitorizeze și să gestioneze cu precizie mastita subclinică. Totuși, a existat mult timp problema eliminării laptelui infectat – știați că se pierd 32 de miliarde de euro în fiecare an ca urmare a mastitei? Este o cantitate enormă de lapte care se aruncă din această cauză.
Dar inovația este un lucru fantastic. Combinația dintre celulele somatice totale și numărarea diferențiată a celulelor (sau DSCC) permite fermierilor să determine diferitele etape ale mastitei și să ia măsuri preventive mai rapide și din timp pentru a minimiza pierderile.
Un astfel de instrument de testare a laptelui crud este Fossomatic 7 care numără celulele somatice din laptele crud în câteva secunde.
Astfel fermierii au posibilitatea să ia masuri rapide asupra semnelor timpurii ale mastitei și să asigure lapte de calitate superioara.
Nici un comentariu